Chemarea MUNTELUI
o chemare spre turism, mişcare şi cunoaştere
Straja
28-31 ianuarie 2010
Ne-am trezit cu toþii-n zori,
Cã eram nerãbdãtori,
Cu bunici, cu pãrinþi,
Echipaþi pânã-n dinþi,
În holul ºcolii-am aºteptat
Un microbuz întârziat
ªi cum a întârziat
Microbuzul aºteptat,
Un tãtic mai alarmat
La planuri a cugetat
Microbuzul a venit!
Aºteptarea s-a sfârºit!
Profesoara încântatã
Ne cheamã pe toþi de-ndatã
Pe scaun stã fiecare
Mic sau mare
Pregãtiþi de drum
Suntem toþi acum
Una râde, alta cântã,
Aºteptarea ne încântã
Fãrã grai iar ne-a lãsat
Drumul cel întortochiat
Cu telescaunul am urcat ,
Faþa, vântul, ne-a brãzdat.
Peisajul minunat ,
Ochii ni i-a încântat.
E viscol ºi nu ninge,
Vântul obrajii ni-i frige…
Am urcat cu toþi la schit.
Divinitatea ne-a primit.
N-am pierdut niciun minut,
Ne-am jucat tot ce-am avut.
ªahul are-ntâietate
Sau biodiversitate?
Schiuri, sãniuþã, bob,
Niciunul din noi nu-i zob!
Unii sunt mai buni schiori,
Alþii doar începãtori…
Acum gândim ºi ne jucãm,
O poveste cu apa ilustrãm!
După ce s-a jurizat,
Cei mai buni au câºtigat!
Pe gemeni îi aniversãm,
‘’Mulţi ani trãiascã’’ le cântãm!
Acum plecãm cu-un gând curat
De MUNTE ne-am apropiat!
ªi promitem în tãcere
Cã va fi o revedere!
Eco-reporter Barbul Athina
clasa a VII-a
Cercul de Ecologie
Palatul Copiilor Timişoara
PĂDUREA - IZVOR DE SĂNĂTATE!
Pădurea este o suprafaţă verde de teren, în care pot supravieţui, în strânsă relaţie, diferite specii de plante (inferioare şi superioare - arbori, arbuşti, muşchi, licheni, ciuperci, ferigi), dar şi de animale (nevertebrate şi vertebrate - insecte, păsări, iepuri, lupi, vulpi, urşi, căprioare, mistreţi).
Pădurile reprezintă adevărate „comori” pentru ţara noastră; ele se întind, ca un văl verde, pretutindeni, urcând de la câmpie, dealuri până pe versanţii munţilor, pe malurile apelor lin curgătoare. O mare parte din suprafaţa uscatului este acoperită cu păduri; în ţara noastră ele reprezintă o treime din suprafaţă.
Pădurile cele mai importante, prezente la noi, sunt de două tipuri: păduri de conifere (molidişuri) şi păduri de foioase (stejar şi fag).
Pădurile de conifere ocupă regiunile înalte ale munţilor noştri, de la peste 1200 m până la nivelul zonei subalpine; sunt formate din arbori în care predomină: molizi, brazi, pini, arbuşti precum afini, coacăzi, zmeuri. În Europa şi Asia, pădurile de conifere se mai numesc şi taiga. Coniferele sunt, de obicei, arbori înalti, cu trunchi puternic, cu frunze mici, aciculate; se cunoaşte caracteristica principală a acestor frunze de a rămâne „veşnic” tinere şi verzi, statornice chiar şi în faţa gerului aprig al iernii! Coniferele sunt adaptate la condiţiile ostile de mediu; aproape toate rezistă la vânt puternic, deoarece au fibre spongioase care le permit să se îndoaie fără a se rupe. Având frunzele mereu verzi pot creşte în tot timpul anului folosind puţină lumină. Rădăcinile lor nu sunt deloc adânc înfipte în pământ. Incendiile apar cel mai mult în pădurile de conifere.
Animalele sălbatice care supravieţuiesc în aceste condiţii de mediu sunt puţine: insecte, şopârle de munte, cocoşi de munte, ciocănitori, veveriţe, acvile, jderi.
Pădurile de conifere au soluri brune, temperaturi scăzute, lumină foarte slabă, precipitaţii abundente, vânturi puternice, deci condiţii aprige de mediu pentru supravieţuire.
Pădurile de foioase sunt zone de vegetaţie aflate la altitudini mai joase, de la 700 m pădurile de stejar, până la 1200 m pădurile de fag. În ele se găsesc arbori cum ar fi: stejarul, fagul, gorunul, gârniţa, mesteacănul, paltinul, carpenul, ulmul, teiul, dar şi arbuşti ca murul, măceşul, alunul, socul, puţine plante ierboase. Pădurile de foioase se întâlnesc mai ales în zonele temperate.
Faţă de animalele care se găsesc în pădurile de conifere, ce sunt adaptate la condiţii de viaţă mai ostile, în pădurile de foioase trăiesc animale numeroase cum ar fi: insecte, melci, broaşte, şopârle, şerpi, cuci, ciocănitori, veveriţe, lupi, vulpi, urşi, cerbi, jderi, râşi, pisici sălbatice. Spre deosebire de animalele din pădurile de conifere care sunt adaptate la o vreme mai rece, cu puţină lumină, animalele din pădurile de foioase iubesc lumina, umiditatea. Toamna, arborilor din aceste păduri le cad frunzele, iar funcţia de fotosinteză încetineşte.
Pădurile de foioase au soluri brune de pădure, temperaturi mai ridicate, lumină foarte puternică, precipitaţii abundente, deci condiţii de mediu mai lejere pentru supravieţuire.
Caracteristica pădurilor de conifere este prezenţa molidului (Picea abies). Acesta este un arbore ce iubeşte înălţimile munţilor. Poate fi foarte înalt, trunchiul puternic, conic, frunzele în formă de ace, de culoare verde, persistente. Molidişurilor le sunt specifice animale ca: şopârla de munte, cocoşul de munte, acvila, jderul.
Caracteristica pădurilor de foioase este prezenţa celor doi arbori: stejarul (Quercus robur) şi fagul (Fagus sylvatica). Stejarul este un arbore înalt, cu ramuri puternice, cu o coroană mare şi bogată; despre scoarţa stejarului putem spune că este aspră, brăzdată de şanţuri adânci, are o culoare brun-neagră. Fagul este înalt, la fel ca molidul, iubeşte umiditatea şi lumina. Coaja lui este netedă, de culoare cenuşie-albicioasă. Dintre animalele predominante ale acestor păduri amintim: ciocănitorile, cele mai cunoscute păsări din lume şi unele din cele mai inteligente; pe bună dreptate se spune ca ciocănitorile sunt „doctorii pădurilor”, ele extrăgând din scoarţa arborilor viermii şi insectele dăunătoare. De asemenea amintim cucul, pupăza, căprioara, cerbul
Pădurile au o mare importanţă, deoarece reprezintă principala sursă de oxigen de pe Pământ, gaz necesar vieţii; datorită pigmentului verde numit clorofilă aflat în frunze, în prezenţa luminii, prin procesul numit fotosinteză are loc sinteza de oxigen, deci, pădurile sunt adevarate izvoare de sănătate pentru omenire! Prezintă importanţă pentru că oferă animalelor hrană şi adăpost. Din cele mai vechi timpuri pădurile ne-au oferit cantităţi mari de lemn pentru industrie. La început oamenii foloseau lemnul ca arme şi unelte; acum lemnul este folosit ca sursă de încalzire sau foc. Ele sunt ca nişte refugii din calea poluării şi a zgomotului prezent în localităţi, reprezintă mijloace de recreere şi relaxare a oamenilor.
Pentru a nu distruge frumuseţile şi bogăţiile pădurilor, oamenii au înfiinţat Rezervaţii şi Parcuri Naturale cu scopul de a păstra acel peisaj frumos şi pentru ca plantele şi animalele rare să fie ocrotite mai bine. Dintre cele peste 36 de rezervaţii româneşti amintim: Parcul Naţional Rodna, Parcul Naţional Bucegi, Parcul Natural Apuseni, Parcul Naţional Piatra-Craiului, Rezervaţia Naturală Delta Dunării, Rezervaţia Naturală Retezat, Rezervaţia Naturală Haţeg.
Una din cauzele ce duc la dispariţia pădurilor sunt incendiile spontane pe arii mari. Deşi pădurile ne oferă foarte multe lucruri benefice pentru sănătate, hrană, locuinţă, oamenii tot mai contribuie la dispariţia acestora prin defrişarea masivă a lor. Odată cu defrişarea pădurilor scade şi sursa de oxigen care este foarte importantă pentru viaţa noastră. Multitudinea de resturi menajere pe care le aruncăm duc la poluarea solului, apelor, aerului din păduri. Dacă distrugem pădurile pot să apară inundaţii tot mai frecvente, alunecări de teren care sunt foarte periculoase; pădurile mai au rolul de a dirija cursurile apelor. Oamenii, după tăierea copacilor îmbătrâniţi, ar trebui să planteze alţii, pentru apariţia unei păduri tinere... Este o lipsă de respect, după tot ce face pădurea pentru noi, să nu o preţuim, să nu o ocrotim cum se cuvine!
Prin protejarea pădurilor, se înţelege şi îmbunătăţirea stării de sănătate a arborilor, prin luarea unor măsuri de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor specifici, ocrotirea speciilor de animale pe care le numim „sanitarii pădurii”.
De asemenea pădurile sunt un factor foarte important pentru sănătatea noastră, atât fizică, mentală, cât şi emoţională; ele contribuie la însănătoşirea oamenilor bolnavi, având rol decisiv şi la întreţinerea vieţii pe Pământ!
Pădurile înseamnă foarte mult pentru oameni, sunt izvorul de sănătate al planetei! De aceea, înainte de a distruge o pădure, ar trebui să gândim şi dacă este spre binele nostru sau nu.
Sfatul meu: utilizaţi pădurea în mod raţional, pentru a se bucura de ea şi generaţiile viitoare!
Nicoleta Ciure, Clasa a VII-a
Liceul Teoretic William Shakespeare
Coordonator: prof. Costaiche Loredana
Sa ne salvam planeta !
Cu siguranta cea mai binecuvantata planeta din Univers este planeta noastra albastra-Terra prin multitudinea de vietuitoare de forme, dimensiuni si medii diferite, adica prin BIODIVERSITATE.
Biodiversitatea reprezinta varietatea tuturor speciilor de flora si fauna, a diferitelor ecosisteme care constituie viata pe Pamant, umanitatea fiind ea insasi o parte a biodiversitatii.
Biodiversitatea este extrem de importanta atat pentru supravietuirea rasei umane, cat si pentru ansamblul vietii pe glob, avand un rol important ca hrana dar si ca dezvoltare.
Din pacate, odata cu trecerea timpului, cercetatorii afirma tot mai des ca zeci sau sute de specii sunt pe cale de disparitie, altele fiind chiar disparute, lucru care duce la diminuarea biodiversitatii. Aceasta va influenta negativ viitorul omenirii deoarece nevoile umanitatii sunt strans legate de biodiversitate.
Daca pana in urma cu mii sau milioane de ani disparitia speciilor era pusa pe seama cauzelor naturale (eruptii vulcanice, schimbari climaterice, etc.) in ultima suta de ani, odata cu modernizarea vietii, din pacate OMUL este cel care are o influenta tot mai mare asupra diminuarii biodiversitatii.
Omul prin interventia lui creeaza un cerc vicios:
DISTRUGEREA BIOSFEREI SARACIREA RESURSELOR CRESTEREA POLUARII
Aceasta poate insemna lipsa de hrana pe viitor.
Asa ca haideti sa ne adunam fortele, sa punem vointa peste vointa si sa recladim minunata biodiversitate a vietii de care inca ne bucuram, sa protejam natura, sa stopam poluarea, alfel spus sa ne dam sansa la o viata sanatoasa, noua si generatiilor care vor veni dupa noi, astfel incat sa nu putem fi acuzati de urmasii nostri ca i-am privat de frumos, de sanatate, de VIATA !
GOMAN SERGIU
Clasa a VIII-a E3
Lic. Teoretic ”William Shakespeare”
APA – picătura de albastru în oceanul vieţii
Multă vreme am crezut că apa „digeră” tot ce putem să aruncăm în ea; cu alte cuvinte, întinderile de apă ar fi o imensă ladă de gunoi. A trebuit să se producă o serie de catastrofe până să descoperim greşeala pe care am făcut-o. Savanţii cunoşteau primejdia, dar avertismentele lor au trecut, de cele mai multe ori, neluate în seamă. Astăzi, suntem aproape neputincioşi în faţa anumitor fenomene.
Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe – solide, lichide, gazoase, radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică, pentru viaţa acvatică, pentru pescuitul industrial, pentru industrie şi turism.
Un efect al poluării apelor, deosebit de grav, este aşa numita „moarte a lacurilor”, ca urmare a creşterii fertilităţii acestora prin aport de elemente nutritive, care favorizează înmulţirea plantelor acvatice. Puţin câte puţin, lacul se umple, se îngustează şi dispare.
De fapt, nocivitatea poluării apei se răsfrânge direct sau indirect asupra omului şi de aceea este necesar să se cunoască mai bine aceste pericole, inclusiv efectele pe care le pot avea asupra omului chiar cantităţile mici de substanţe chimice din sursele de apă. Deşi se poate afirma că există tehnologii pentru a menţine calitatea bacteriologică bună a apei şi pentru a îndepărta multe din substanţele chimice periculoase din apa potabilă, din păcate, acestea nu se aplică pe o scară largă, potrivit cerinţelor.
Amploarea şi diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e uşor de măsurat. În primul rând, este în joc sănătatea omului. După aceea, sunt ameninţate un şir de activităţi economice. În sfârşit, degradarea vieţii acvatice este plină de consecinţe, deoarece ea tinde să reducă resursele alimentare obţinute din mări tocmai într-un moment în care se are în vedere utilizarea mai largă a acestora.
Faptul că poluarea poate prejudicia turismul este uşor de înţeles: rari sunt aceia care nu au întâlnit încă o plajă murdară. Şi faptul că ea poate să fie fatală culturilor de stridii se înţelege de la sine. Tot astfel, este uşor de înţeles că sănătatea noastră poate fi grav afectată: se ştie că anumite uleiuri aruncate în mare conţin produse cancerigene.
Opinia publică trebuie să se convingă de gravitatea situaţiei actuale. Masa substanţelor poluante pe care le aruncăm în ape creşte cu fiecare zi, ceea ce înseamnă că, dacă nu luăm măsuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va reprezenta nimic în comparaţie cu poluarea de mâine.
Cele dintâi victime ale pânzelor plutitoare formate, sunt păsările care au obiceiul să se aşeze pe mare sau să plonjeze pentru a apuca peştii. Se ştie că în mod normal apa nu poate să pătrundă prin penajul lor, ceea ce le permite să plonjeze şi să rămână scufundate în ape foarte reci, deoarece perna de aer reţinută de penaj îndeplineşte rolul de regulator termic şi permite, în acelaşi timp, zborul deasupra apei. Poluat, penajul pierde aceste însuşiri şi pasărea moare de frig, fără a se putea smulge din mediul lichid.
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu în porturi, se constată o sărăcire generală a florei, care în anumite cazuri poate merge până la dispariţia oricărei forme de viaţă vegetală. Flora marină este ameninţată deoarece pelicula uleioasă formează un ecran şi împiedică oxidarea apei. Se înţelege de la sine că flora din zona de coastă este cea dintâi atinsă, dar aceasta nu înseamnă că flora de pe fundul mării este în afara pericolului, deoarece uleiurile, răscolite de mare, se aglomerează împreună cu microorganismele şi formează sedimente care înăbuşă fundul mării.
Poluarea perturbă, totodată, activităţile economice din zonele de litoral. Petrolul este duşmanul crescătorilor de stridii şi al pescarilor, deoarece el poate face ca peştii să devină necomestibili. Astfel, se produce un prejudiciu considerabil şi activităţilor turistice. În toate cazurile curăţarea ţărmurilor este foarte costisitoare.
Trebuie să ne convingem că o luptă împotriva poluării nu poate fi opera unei ţări sau a unei generaţii, ci totul trebuie gândit la nivel universal. Este o mare satisfacţie să constatăm la tinerii din lumea întreagă o atracţie şi uneori chiar un entuziasm pentru această bătălie, menită să protejeze mediul nostru.
Haulică Alexandru
Liceul Teoretic „William Shakespeare”
Clasa a V-a E3
Câinele, prietenul omului –
Omul, prietenul câinelui
Părinţii mei s-au născut la sat. De aceea, vacanţele le petrec la sat, la bunicii mei, un sat de un pitoresc deosebit, unde dealurile împădurite se îmbină cu lunca unei ape curgătoare.
Bunicul are o căţea-lup, frumoasă şi harnică foc, pe nume Dolca, căreia din zi în zi aşteptam să i se întâmple sorocul şi să aducă pe lume puişorii ei, căţeluşii, pe care abia aşteptam să-i văd.
Într-o zi de duminică, fiind o zi de târg, bunicul a plecat în zori pentru a ajunge la târg,ca să cumpere nişte purceluşi.
Dolca s-a luat după el. Era întuneric. Când a ajuns la târg, printre mulţimea de oameni şi de animale, bunicul nu a mai văzut -o pe Dolca. S-a întors acasă, dar fără ea. Eram trişti cu toţii, mai ales gândindu-ne la situaţia ei. Am plecat împreună cu bunicul s-o căutăm, dar distanţa dintre satul bunicilor şi târg era de peste şapte kilometri, aşa că n-am mai găsit-o. Am făcut cale-întoarsă şi am aşteptat să revină, ştiind că era o căţeluşă inteligentă, dar gândurile rele nu-mi dădeau pace.
Am aşteptat câteva zile, dar n-a mai apărut. Eram trist, pierdusem bucuria jocurilor cu ea, mai ales că era tare jucăuşă.
Într-o seară, pe întuneric, s-a întâmplat minunea: pe uşă, se auzea un zgomot provocat de nişte gheare. Bunicul a deschis uşa, iar în faţa uşii era Dolca, slăbită... A sărit în braţele bunicului. Am ieşit să-i dăm mâncare, dar ea a refuzat-o. Credeam că-i bolnavă. Fugea până la poartă şi apoi revenea la uşă – de mai multe ori. Bunicul a înţeles că-l chema cu ea. Ne-a spus că o va însoţi, ca să vadă unde-l duce. Au plecat cu noaptea-n cap. Fericită, alerga în faţa lui. L-a dus prin lanuri de grâu, prin grădini de zarzavat, prin luncă, până au ajuns pe malul apei, lângă scorbura unei sălcii, în apropierea târgului. Bunicul a coborât cu ea sub malul apei. Acolo, sub o răgălie, avea trei căţeluşi frumoşi. Ea aluat unul în gură şi l-a pus lângă bunicul, care se odihnea, ca şi când l-ar fi rugat s-o ajute ca să-i aducă acasă pe căţeluşii ei. Bunicul i-a pus într-un coşuleţ şi i-a adus acasă. Dolca alerga în jurul bunicului. Ajunşi la domiciliu, a pus căţeluşii într-un culcuş, iar ei i-am dat să mănânce. N-am văzut o bucurie mai mare, ca-n ochii acestei fiinţe. Mânca lăcomeşte şi repede fugea la căţeluşii ei, apoi sărea în braţele bunicului, îi lingea mâinele, parcă ar fi vrut să-i mulţumească pentru că i-a salvat căţeluşii. Se juca cu mine şi cu căţeluşii ei, care mai crescuseră, dar, parcă, pe bunicul îl iubea cel mai mult şi-l însoţea pretutindeni. Atunci am înţeles legătura strânsă dintre câini şi stăpânii lor, dintre om şi animale.Atunci, am înţeles că între om şi animale se pot crea legături puternice,că acestea trebuiesă fie ocrotite, îngrijite şi ajutate oricând, pentru că ele ne răsplătesc cu drăgălăşenia şi cu fidelitatea lor - ceea ce face bine pentru psihicul omului.
Elevă, Sârbu Viviana
Inst. coordonator, Popa Sofia
Şcoala cu clasele I-VIII,Nr. 24, Timişoara
Un mediu curat – o viaţă sănătoasă
Sunt unul dintre copiii bătrânului oraş de pe malul Begăi, un oraş frumos ,cu clădiri şi parcuri ce încântă privirea oricărei persoane care trăieşte aici sau care este doar un simplu trecător. Este un oraş cu oameni civilizaţi, cu oameni în ochii cărora străluceşte mândria de a fi locuitor al acestei metropole a bănăţenilor.
De multe ori îmi face o deosebită plăcere să privesc clădirile vechi, ori parcurile cu flori multicolore, cu arbori zvelţi, cu alei curate, unde oamenii să se bucură de o plimbare prin Parcul Botanic, Parcul Rozelor, pe malul Begăi, ori pe străzile mărginaşe ale urbei noastre.
Şi totuşi bucuria nu-mi este deplină...De ce? Pentru că de multe ori văd hârtii, ambalaje de la dulciuri, de la ţigări, pungi de plastic, aruncate pe străzi ,ori prin parcuri.
Ce fac eu ca un mic cetăţean al acestei urbe ? Le atrag atenţia ,în mod civilizat şi cu o oarecare jenă, celor care sunt certaţi cu curăţenia oraşului, Iubesc animalele. Îmi place când văd persoane care-şi plimbă câinii ţinuţi în lesă (aşa suntem apăraţi de muşcăturile unor câini mai agresivi), dar puţini indivizi (sau aproape deloc)au o plasă cu un mic făraş şi o măturică la ei, atunci când ies cu câinii la plimbare... astfel străzile af fi mai curate ,şi-n plus, ne-am apăra mai mult sănătatea.
Şi totuşi, nu-i pot înţelege, de ce au aceste comportamente. Dânşii, fiinţe mature sau copii, nu înţeleg că mizeria din mediul înconjurător afectează sănătatea nu doar a unor indivizi, ci a unei comunităţi întregi?! Oricum, în oraşele mari, populaţia este numeroasă şi atmosfera este poluată, datorită gazelor de eşapament al maşinilor, al fabricilor - smogul industrial - care provoacă lăcrimarea ochilor, o frecvenţă crescută a bronşitelor cronice, a astmului bronşic, a bronhopneumoniilor, a cancerelor,a bolilor cardiace şi altor boli ale sistemului respirator. Unii experţi consideră că zgomotul favorizează bolile nervoase, iar ritmul de viaţă rapid al marilor oraşe cauzează stresul, care poate duce la apariţia bolilor de inimă.
Legislaţia este o unealtă utilă pentru prevenirea poluării, dar aplicarea ei este uneori dificilă. Noua iniţiativă internaţională prevede că ,,poluatorul plăteşte”, este ideală ca teorie,dar rareori efectivă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), şcolile, ONG-urile, politicile statelor, vorbesc de un mediu curat, de educaţie ecologică,de implicarea oamenilor în protecţia mediului, şi totuşi, nu avem un comportament responsabil faţă de mediu, o reacţie pozitivă, care să fie a tututor,nu numai a unora, pentru că, de fapt, un mediu curat înseamnă o viaţă sănătoasă , o viaţă veşnică pe Terra !
Elevă, Herlaş Karina
Institutor coordonator, Popa Sofia
Şcoala cu cls I-VIII, Nr. 24, Timişoara
